ARC Pro - Asociatia pentru Coaching Profesionist din Romania

Irina Stefanescu

Mi-am propus de când eram copil să ajung să-i sprijin pe cei care alină și vindecă oamenii bolnavi. Nu mă gândeam la o meserie anume, ci la ceea ce ar servi activitatea mea.

Un scop atât de larg formulat mi-a oferit multă flexibilitate: pregătindu-mă pentru a fi cercetator chimist în industria farmaceutică și medicală, am ajuns în timpul facultății translator de conferințe medicale. Am intrat rapid în ucenicie pentru organizarea evenimentelor specializate medicale internaționale – expoziții, congrese, conferințe, simpozioane, lansări de produse, ca apoi să devin project manager. Cinci ani în acest domeniu (1991 – 1996) m-au purtat prin multe alte industrii și piețe și mi-au cerut să învăț în fiecare zi din ce în ce mai mult și mai repede, să promovez idei și proiecte, să negociez cu oameni de-o vârstă cu părinții mei, să fac analize de piețe și tendințe, de profit și pierdere, să comunic cu o mare varietate de oameni într-o largă varietate de roluri și situații, să promovez alianțe câteodată dificile, să îmi fixez singură obiective și să le urmez, adaptându-mă permanent la schimbări. Am început atunci să prind gustul privirii de ansamblu.

Din 1996 am intrat în lumea dezvoltării profesionale ca trainer, recrutor (timp de 12 ani), consultant și apoi coach și am descoperit că prima condiție a dezvoltării profesionale este dezvoltarea personală. Am investit multă energie în a mă dezvolta personal și profesional și continui s-o fac, considerând că este un proces perpetuu și fascinant. Am făcut formări de lungă durată – Advanced Master în Coaching și Mediere cu Austrian Training Centre for NLP & NLPt (2005-2009), psihodramă clasică cu Centrul Român de Psihodramă Clasică sub supervizarea Institutului de Psihodramă Clasică din Milano (2005 – 2009), sociodramă cu MPV/SAM din Manchester (4 ani pana in 2012) – și multe formări de scurtă durată.

Îmi face mare plăcere să însoțesc dezvoltarea clienților noștri către rezultate tangibile. Împreună analizăm starea actuală și starea dorită, sintetizăm și formulăm obiective clare, stabilim un plan de acțiune lăsând loc pentru o abordare flexibilă, având opțiuni și lucrăm împreună, adaptându-ne permanent la schimbările din mediul intern și extern. Negociem roluri și termeni, promovăm împreună beneficiile procesului de dezvoltare pentru a atrage sprijin și pentru a influența comunitățile din care facem parte. Ca antreprenor din 2004 – partener în Flux Training and Consultancy – am multe de învățat și am posibilitatea de a trece rapid de la idee la faptă.

Privind retrospectiv la primul meu scop, mi l-am îndeplinit și continui să-l îndeplinesc, lucrând mult cu oameni din domeniul sănătății. Între timp, am adăugat un scop mai larg, acela de a sprijini dezvoltarea personală și profesională a oamenilor din comunități care vor la rândul lor să sprijine alte comunități, scop pe care-l slujesc cu pasiune. Fac acest lucru fie prin facilitare de workshop-uri cu până la 200 de participanți, fie în calitate de coach, de consultant sau de trainer. Lucrez mult și ca voluntar cu copii și tineri.

Sunt mamă și soție, fiică și prietenă, un învățăcel curios. Îmi plac oamenii și locurile de pretutindeni, îmi place să mă joc, să dansez, să cânt, să schiez, să citesc, să descopăr.

Cred cu tărie că a avea o privire de ansamblu și a avea capacitatea să operăm cu acest ansamblu în dinamică ne oferă deopotrivă libertate de mișcare și responsabilitate. Cred că pe fondul acestei competențe-cheie care ne ajută să fim la cârma propriei vieți, a învăța să învățăm este motorul dezvoltării noastre și a mediului în care viețuim. Susțin și trăiesc bucuria auto-dezvoltării.