Consilierea psihologică este o intervenţie specifică realizată în scopul optimizării adaptării, cunoaşterii de sine şi dezvoltării personale şi în scopul prevenirii apariţiei ori reglării tulburărilor emoţionale, cognitive şi de comportament.

Psihoterapia presupune o intervenţie plecând de la un psihodiagnostic şi se bazează pe demersuri terapeutice ce vizează intervenţii care urmăresc diminuarea şi înlăturarea unor simptome sau comportamente maladaptative şi reechilibrarea prin modificarea cauzelor acestor simptome şi la nivel profund prin restructurarea personalităţii.

Spre deosebire de cele două metode de intervenţie, schimbarea propusă de coaching este una generativă, care operează cu aptitudini şi cunoştinţe în scopul de a crea un rezultat de calitate superioară. Clientul care se adresează unui coach are aspiraţii către mai bine, are vise, dorinţe şi ţeluri îndrăzneţe şi este în căutarea unor mijloace de a le duce la îndeplinire.

Coachingul este asociat cu una sau mai multe dintre dorinţele importante ale unui  om:
1. evoluţia conştientă – înţelegere, autocunoaştere şi depăşirea unor limite
2.atingerea performanţei într-un anumit context
3. definirea şi atingerea nivelului de excelenţă individuală.

În coaching accentul este pus pe identificarea resurselor pe care fiecare persoană/echipă/organizaţie le are şi pe construirea unor strategii care să permită atingerea ţelurilor dorite.

Un proces clasic de coaching presupune susţinerea clientului pe parcursul unei sesiuni prin metode adaptate coachingului şi conţine următorii paşi:

1. Identificarea şi prezentarea situaţiei prezente, aşa cum este ea percepută de către client – Unde sunt!
2. Definirea stării dorite, formulate printr-un obiectiv – Unde vreau să ajung!
3. Construirea unei strategii de atingere a stării dorite (plan de acţiune) – Ce şi când fac!
4. Identificarea şi activarea resurselor necesare – Cum fac!

Astfel, structura pe care se desfăşoară procesul de coachig declanşat în timpul sesiunii urmăreşte patru direcţii distincte:

• Stabilirea OBIECTIVULUI unei sesiuni de coaching, care poate fi subordonat unui obiectiv pe termen mai lung
• Verificarea REALITĂŢII pentru explorarea situaţiei curente
• OPŢIUNILE şi strategiile alternative sau direcţiile în care se poate acţiona
• Stabilirea a CE e de făcut, CÂND, CUM şi verificarea VOINŢEI de a face.

TGROW

Un instrument clasic pentru structurarea unei sesiuni de coaching este modelul TGROW, o extindere a lui GROW propus prima dată de Sir John Whitmore.

TGROW este un acronim pentru: Topic, Goal, Reality, Options, Way forward/What action/Wrap up. Pentru fiecare dintre etapele procesului de coaching, se adresează o serie de întrebări specifice.

TOPIC – Informaţiile iniţiale

Care este subiectul despre care doreşti să vorbim?

Spune-mi mai multe despre acesta.

Defineşte aria discuţiei.

GOAL – Obiectivul sesiunii

Ce anume doreşti să obţii până la sfârşitul acestei sesiuni?

Cum ar arăta succesul atingerii obiectivului?

Cât de mult este sub controlul tău atingerea acestui obiectiv? (0%-100%)

Care sunt beneficiile pe care ţi le va da atingerea acestui obiectiv?

Care ar fi consecinţele în cazul în care nu ai atinge acest obiectiv?

Ce impact ar avea atingerea acestui obiectiv asupra altora?

REALITY  – Cine? Ce? Unde? Cât de mult?

Ce se întâmplă acum şi ce lipseşte din realitatea ta de acum?

Ce anume ai făcut până în prezent pentru a-ţi atinge acest obiectiv?

Care a fost efectul?

Care sunt potenţialele obstacole pe care le-ai putea întâmpina?

Care sunt principalele tale calităţi care te vor ajuta în atingerea acestui obiectiv?

Cine ai mai vrea să fie implicat în atingerea obiectivului tău?

OPTIONS – Ce este posibil?

Fă o listă cu toate opţiunile pe care le identifici şi prin care poţi atinge acest obiectiv (dă frâu liber creativităţii şi imaginaţiei).

Ce altceva ai mai putea face?

Ce anume ţi-ar sugera un mentor pe care-l ai? Dar prietenul tău cel mai bun?

Dacă ai şti în mod secret ce ai de făcut, ce ai alege să faci?

Care sunt cele mai creative opţiuni la care te poţi gândi?

WAY FOREWARD/WHAT ACTION/WRAP UP – Claritate, Implicare, Suport

Priveşte-ţi lista de opţiuni! Care este cea care ar genera cele mai bune rezultate?

Care dintre ele simţi că este cea mai bună, intuitiv? Care dintre ele ar fi mai uşor de ales?

Acum alege o opţiune sau crează o combinaţie din opţiunile preferate şi ia-ţi angajamentul de a o implementa.

Ce impact va avea atingerea obiectivului asupra ta şi a altora? Care sunt beneficiile?

Care va fi primul tău pas?

De ce resurse vei mai avea nevoie? De unde şi cum vei face rost de ele?

Pe o scală de la 1 la 10 ce notă ai da angajamentului tău de a atinge acest obiectiv?

După contractarea sesiunii şi stabilirea obiectivului, în oricare dintre fazele procesului, într-un mod adecvat în funcţie de situaţia prezentată şi de răspunsurile clientului, se poate interveni cu tehnici complementare de explorare şi înţelegere a celorlalţi sau cele de analiză din perspectiva istorică a evoluţiei preconizate din prezent către viitor.

Tehnici de psihodramă adaptate coachingului

Explorarea şi înţelegerea celorlalţi

Unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le poate face un coach constă în a facilita experienţa pentru client, atunci când este cazul, de a se pune „în pielea celuilalt”.

Inversiunea de rol este una dintre primele intervenţii terapeutice ale lui Jacob Levi Moreno care, în acţiune, conduce către înţelegerea şi conştientizarea celuilalt. Este o simplă şi puternică tehnică de acţiune care se bazează pe convingerea că dacă avem capacitatea de a înţelege poziţia celuilalt, intrând „în pielea lui” putem preveni sau depăşi un conflict, îndreptându-ne spre rezolvare.

Oglinda este o tehnică necesară în diverse situaţii în care este nevoie de comunicarea şi clarificarea percepţiei asupra unei persoane sau situaţii. Persoana care face oglinda este detaşată, scoasă din acţiune şi furnizează informaţii care pot constitui un nou punct de pornire pentru acţiunile viitoare.

În situaţii concrete de coaching, pe baza funcţiilor pe care le au inversiunea de rol şi oglinda, se pot aplica tehnici pentru a-l pune pe client în situaţia de a vedea lucrurile cu ochii altcuiva.

a.„Ce ar spune persoana X”?

Coachul poate să „aducă de faţă” cealaltă persoană dintr-o relaţie problematică întrebându-l pur şi simplu pe client: „Ce ar spune X dacă ar fi acum cu noi?”. Momentele propice pentru a pune această întrebare sunt imediat după ce clientul a prezentat situaţia din punctul lui de vedere, sau îşi exprimă o primă idee despre cum ar putea proceda în acea relaţie. În acest caz, întrebarea care se mai poate pune este: „Cum ar reacţiona X faţă de acest lucru?”.

Un alt mod de a înlesni intrarea clientului în pielea celeilalte persoane este descrierea situaţiei într-un mod plastic înainte de punerea întrebării. Exemplu: „Închipuie-ţi că X stă şi el aşezat şi a ascultat cu luare aminte discuţia noastră. Ce ar spune despre tot ce a auzit?”. Dacă răspunsul clientului vine repede, probabil că experienţa nu se soldează cu vreo concluzie suplimentară. Dacă face o pauză şi pare să stea pe gânduri, după care răspunde cu băgare de seamă, e foarte posibil să facă un salt empatic şi să privească lucrurile din punctul de vedere al celeilalte persoane.

În mod practic, în momentul când clientul e pregătit să formuleze un răspuns al lui X, coachul îl invită să-şi schimbe locul, oferindu-i un alt scaun, rezervat pentru noul invitat.

b. Meta-oglinda

Coachul stabileşte trei poziţii, de regulă cu ajutorul a trei scaune. Un scaun îl reprezintă pe client (cel pe care stă clientul). Al doilea scaun reprezintă un personaj cu care clientul are o relaţie problematică. Al treilea scaun este pentru un observator neutru şi detaşat.

După ce clientul spune tot ce are de spus din poziţia proprie, se mută fizic pe scaunul celeilalte persoane, adoptându-i postura şi făcând orice l-ar ajuta să „devină” celălalt pentru câteva momente. Este invitat să răspundă la întrebările: „Ce vezi, ce gândeşti şi ce simţi, când te uiţi la el?” (la client).

În sfârşit, coachul îl invită pe client să se mute în poziţia „observatorului”. I se cere să-şi închipuie că atât clientul cât şi cealaltă persoană sunt în continuare aşezate pe celelalte două scaune. Întrebările la care e invitat să răspundă sunt: „Ce remarci la ei, ce vezi şi ce simţi privindu-i?”.

Ultimul pas cu care se încheie exerciţiul este revenirea clientului în poziţia sa iniţială, pentru a reflecta la ce a aflat. Există lucruri pe care le va face altfel, ca o consecinţă a celor aflate?

c. Tehnica psihodramei

Un pas mai departe faţă de meta-oglindă este exerciţiul complet de interpretare de roluri. Acesta devine util atunci când un client vrea să încerce o anumită abordare a problemei, – eventual să-şi imagineze o conversaţie – şi să înţeleagă cât mai multe posibil despre efectele produse asupra relaţiei. Coachul şi clientul decid împreună ce abordare urmează să aplice şi clientul joacă rolul celeilalte persoane, fiind atent la ce i se întâmplă în acel moment, ce gândeşte şi ce simte.

Aceste tehnici au efect pentru că ele scot la iveală mult mai multe informaţii despre altă persoană decât accesăm şi folosim în mod normal şi conştient. Într-o relaţie care ni se pare dificilă sau stresantă, suprimăm multe dintre informaţiile pe care le avem şi ne protejăm concentrându-ne aproape în totalitate pe poziţia noastră.

Prin tehnicile meta-oglinzii şi psihodramei sunt ocolite sistemele de apărare şi sunt aduse în planul conştient al minţii toate acele lucruri cunoscute despre cealaltă persoană, până atunci ignorate. Acest lucru se întâmplă tocmai pentru că nu sunt modul normal în care se raportează la ceilalţi; pe de altă parte, nefiind un mod de a proceda normal, mulţi oameni se simt jenaţi să le folosească. Tot ce poate face un coach în acest caz, este să descrie tehnica şi avantajele ei, iar apoi să-l lase pe client să decidă dacă vrea sau nu s-o folosească.

Linia timpului este un instrument de analiză dintr-o perspectiva istorică a evoluţiilor personale, profesionale, organizaţionale, sociale etc. Este importantă marcarea momentelor importante prin obiecte şi de cele mai multe ori se completează cu proiecţia în viitor, în special în situaţiile în care există un blocaj în prezent.

Concluzii

Modelul de coaching proiectat în acest fel conferă siguranţa şi confortul de a avea o structură clară care permite construirea şi urmărirea acelui „fir roşu” al procesului de coaching asigurând cadrul şi condiţiile care-i oferă clientului premizele unei sesiuni reuşite.

În plus, folosirea tehnicilor amintite, la care se mai pot adăuga şi altele, permite o abordare creativă, poate aduce procesului de coaching eficienţă, iar relaţiei de coaching un nivel crescut de încredere şi intimitate cu beneficii majore pentru client.

Un obiectiv de dezvoltare a intervenţiei prin tehnicile psihodramatice în procesul de coaching poate fi orientat către abilitatea de a alege cel mai eficace mod de a lucra cu clienţii în funcţie de tipologie şi de situaţiile abordate, precum şi capacitatea de a combina, integra şi folosi în beneficiul clientului tehnici diverse inspirate din metodele de acţiune din psihodramă şi sociodramă.

Referinţe bibliografice

Alison Hardingham, Mike Brearley, Adrian Moorhouse şi Brendan Venter, Coaching pentru un coach – Dezvoltare personală pentru specialiştii în dezvoltare personală, din colecţia Coaching – lecturi utile, Editura CODECS,
în colaborare cu Coaching Institute, 2007

Max Landsberg, Coaching, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007

John Whitmore, Coaching pentru perfomanţă – Formare personală, performanţă şi scop, Editura Publica, 2008

Fotografie: RAINBOW HOPE BRACELETS