Codul etic profesional al Asociatiei Romane pentru Coaching
COD DE ETICA PROFESIONALA
Partea Intai: Conceptia ARC despre Coaching
Asociatia Română pentru Coaching, Romanian Coaching Guild – ARC adera la acea formula de coaching care onoreaza clientul ca expert in viata si munca sa si presupune ca fiecare client este creativ, intreg si plin de resurse.
Bazat pe aceste premise, responsabilitatea fiecarui coach afiliat ARC este sa:
- Descopere, clarifice si sa se alinieze la ceea ce clientul doreste sa dobandeasca
- Incurajeze clientul sa se autodescopere
- Opteze pentru solutiile si strategiile alese de insusi client
- Mentina si sustina responsabilitatea si raspunderea clientului
Partea a doua : Definitia ARC pentru Coaching profesional
Coachingul profesional este o relatie sustinuta care permite oamenilor sa performeze semnificativ si cu rezultate remarcabile in vietile lor, in carierele si organizatiile lor.
Procesul de coaching ajuta oamenii sa adanceasca rezultatele invatarii lor in diverse domenii, sa obtina rezultate practice mai bune, sa-si imbunatateasca ceea ce numim calitatea vietii.
In fiecare sesiune de coaching, clientul isi alege subiectele conversatiei, in timp ce coachul asculta si contribuie cu observatii si intrebari lamuritoare. O astfel de interactiune aduce claritate si orienteaza clientul spre actiune.
Coachingul accelereaza clientul spre progres, punand accentul pe constientizarea alegerilor din procesul evocat de client. Coachingul se concentreaza pe situatia actuala a clientului si pe ceea ce el doreste sa obtina, sa dobandeasca, sa faca in viitorul imediat.
Membrii si asociatii ARC recunosc ca rezultatele sunt meritul intentiilor, alegerilor si actiunilor clientului, sustinute de eforul si suportul procesului de coaching.
Partea a treia : Standardele Codului Etic de Proceduri ARC
Principii Profesionale Generale.
In calitate de coach profesionist:
1) Am o orientare profesionala pozitiva si ma feresc sa fac declaratii care ar putea afecta negativ imaginea publica a acestei profesiuni.
2) Nu fac cu buna stiinta declaratii publice mincinoase sau care pot conduce in directii gresite, acuze sau probe incriminante legate de profesiunea de coach.
3) Respect diversele abordari in coachingul profesional, acreditate de International Coaching Federation (ICF), European Mentoring and Coaching Council (EMCC), International Association of Coaching (IAC), International Institute of Coaching (IIC), European Coaching Federation(EuCF). Onorez contributiile altor coachi profesionisti, nu-i calomniez si nu denaturez contributia lor.
4) Sunt constient ca se poate abuza, denaturand felul in care influenta coachingului poate afecta vietile altora.
5) Ma stradui mereu sa recunosc cand situatiile particulare, personale pot denatura, interfera sau intra in conflict cu performanta mea in relatiile mele de coaching. In oricare asemenea situatie sau circumstanta cer intreruperea asistentei profesionale, determinand masurile necesare de suspendare a relatiei de coaching.
6) Ca trainer sau supervizor ma conduc dupa acest Cod Etic Profesional (ARC) in toate situatiile.
7) Conducerea cercetarilor mele si raportarile privind activitatea de coaching vor fi facute cu competenta, onestitate si in respectul standardelor stiintifice. Raportarile mele vor avea permisiunea persoanelor implicate, protejandu-le de orice daune morale. Toate cercetarile vor respecta legislatiile tarilor in care sunt intreprinse si prezentate.
8.) Voi pastra, stoca si crea documente in relatiile mele de coaching tinand cont de confidentialitatea necesar implicata si de legislatia legata de asemenea documentari.
9) Voi folosi contacte ale membrilor ARC (adrese de mail, telefoane) strict in limita permisa de ARC si de permisiunea data de cei implicati.
Principii Profesionale in relatiile cu clientii
10) Sunt responsabil in fixarea granitelor clare, adecvate si valide cultural care guverneaza fiecare intalnire de coaching.
11) Nu voi avea nici un fel de implicare sexuala in relatiile mele de coaching.
12) Voi propune intelegeri clare cu clientii si le voi respecta in intregime in relatiile mele profesionale de coaching.
13) Ma asigur ca de la prima intalnire sau inaintea ei clientul intelege natura procesului de coaching, se considera protejat ca angajament al meu pentru confidentialitate, are disponibilitate sa-si onoreze angajamentul financiar si alte conditii ale intelegerii.
14) Voi comunica exact caIificarile, experienta si expertiza mea de coach
15) Nu voi induce asteptari false la client privind competentele mele de coach si rezultate ale procesului de coaching.
16) Nu voi da clientilor sau potentialilor mei clienti informatii sau sfaturi pe care le consider nesigure sau derutante.
17) Nu voi exploata in cunostinta de cauza (oneros) nici un aspect al relatiilor coach – client in propriul meu interes, beneficiu sau castig material.
18) Voi respecta dreptul clientului de a stopa relatia de coaching si voi semnala clar orice semnal al sau care indica lipsa posibila de eficacitate a procesului de coaching.
19) Daca inteleg ca un alt coach sau o alta solutie (resursa) poate servi mai bine clientul, comunic aceasta, oferindu-i clientului posibilitatea de a face alegerea.
20) Voi comunica clientului sa intrerupa alte servicii oferite lui imediat ce consider ca acestea ii pot dauna.
21) Voi face toti pasii rezonabili pentru a informa autoritatile competente in cazul in care clientul dezvaluie intentii de a se pune pe sine in pericol sau de a-i periclita pe altii.
Confidentialitate / Secrete
22) Voi respecta confidentialitatea informatiilor de la clientii mei, daca acestia mi-o cer, cu exceptia subiectelor specific cerute de legi aplicabile.
23) Voi obtine acordul clientilor mei in a le comunica numele, in calitate de clienti, ca si alte informatii prin care acestia pot fi identificati.
24) Daca este necesar sa fiu inlocuit de cineva, aceasta se va face numai cu acordul expres al clientului.
Conflicte de Interese
25) Voi evita orice conflict personal intre interesele mele si cele ale clientului.
26) In cazul aparitiei unui conflict sau potential conflict de interese il voi face deindata cunoscut clientului si vom conveni cum lucrurile pot evolua in beneficiul sau.
27) Voi face cunoscut clientului tote beneficii anticipate pe care le pot obtine de la terti datorita relatiei cu el.
28) Voi face compensari (barter) pentru servicii de coaching (bunuri sau alte avantaje nebanesti), doar in situatiile cand aceasta intelegere nu afecteaza efectiv calitatea si profesionalismul relatiilor de coaching.
Partea a Patra: Angajamentul Solemn (garantia etica) a membrilor ARC
In calitatea mea de coach profesionist, marturisesc si ma oblig sa respect obligatiile etice ale acestui Cod in relatia mea cu clientii si colegii. Ma declar de acord sa respect si sa aplic acest Cod Etic Profesional (ARC), sa tratez oamenii cu respect si sa le respect independenta si demnitatea de fiinte umane. Daca voi incalca acest Cod de Etica sau parti ale sale sunt de acord ca ARC din proprie initiativa si prin vointa singura a sa sa ma faca raspunzator de faptele si pozitiile mele. Aceasta responsabilitate pe care mi-o asum fata de ARC ma poate duce, daca incalc acest Cod, sau parti ale sale, la pierderea drepturilor mele de apartenenta profesionala la comunitatea membrilor sau asociatilor ARC.
Contact
E-mail: etica at coaching-guild punct ro
Telefon: 0737 063 224